Poliția Sectorului 1 a verificat, duminică, dacă bucureștenii poartă mască în autobuz, iar în urma controlului 12 persoane au fost amendate, anunță Poliția Capitalei.
Duminică, în intervalul orar 10.00-18.00, Poliția Sectorului 2 au făcut verificări în mijloacele de transport în comun.
„În urma activității au fost verificate 32 de mijloace de transport și au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, anunță Poliția București.
Poliția Locală din București a făcut, la sfârșitul lunii iulie, o razie în autobuzele din Capitală, unde a depistat zeci de persoane fără măști. Deocamdată, cei care nu au respectat regulile au primit avertisment, însă, de săptămâna viitoare se vor da amenzi de până la 2.500 de lei.
„Acţiuni speciale în mijloacele STB pentru prevenirea răspândirii virusului COVID.
Începând de astăzi, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a declanşat o campanie, alături de angajaţii STB, în mai multe mijloace de transport în comun.
Șoferul de autobuz din Franța care a fost agresat de un grup de călători pe care nu a vrut să îi lase să urce în vehicul pentru că nu purtau mască de protecție a murit.
Anunțul a fost făcut de fiica sa, Marie, care a declarat că tatăl său a fost deconectat de la aparate, informează Euronews.
„Am decis să-l lăsăm să se ducă. Medicii au fost de acord”, a spus fiica bărbatului.
Philippe Monguillot, în vârstă de 59 de ani, a fost victima unui atac „de o violență extremă”, a declarat Marc Mariée, procurorul adjunct din Bayonne, orașul unde s-a petrecut atacul.